– Vrei un fular?!

– Nu … eu sunt invatat cu frigul!

Îmi intrase frigul in oase după amiază. Am dat de MARIAN la tomberonul de lângă biserica. E un băiat de 33 de ani. Câteva sanvișuri, portocale, ciorapi….si un iaurt….și am revenit la pregătirea gustării din seara aceasta.

“Nu am pe nimeni…nu am buletin…toată ziua merg să văd ce mai găsesc”…. și mâna lui se înfigea adânc printre gunoaiele tomberonului….. În noapte, prin Bacău ne-am revăzut cu el și VIRGIL prietenul lui mai mic…la o cafea la un chioșc obscur pe o alee….l-am încălzit cu un ceai cald….dar viaţa lui a rămas tot acolo, deocamdată.

BODO… un tânăr de 2zeci si ceva de ani. Trăgea din punga….voia sa moara… “-Nu vreau mâncare…vreau sa mor….sa trag….si sa ….bang!” nu a vrut nimic de la noi. Am mai vorbit cu el încercând sa ii trezim speranța ca se poate…aşa cum știam eu cu alţi prieteni, azi eroii mei autentici care au trecut pe acolo…Ce pot face un pahar cu cei si un sanviș la nevoile acestea….

GHEORGHE…stătea pe peron in gara. Aştepta un tren spre o destinație care i-ar fi permis 2 luni de mai bine decât strada. O sora de-a lui. Tot aici, dar înăuntru o tânără ELENA de poate 22 de ani se încălzea la un calorifer călâi.

“- Să nu îmi faceți rău! Să nu îmi faceți rău!” Au fost primele cuvinte ale ei înainte să îi oferim noi un ceai și ce mai aveam la noi: fructe, fular, mâncare.

PETRONELA ne știa spunea ea de mulți ani. Dar i-am pierdut urma. Am găsit-o într-o casă dărăpănată…speranța lor de protecție care va fi spulberată…. O multinațională extinde parcarea peste locul lor unde își găsiseră “casa”.

Ai spune mare veselie în pasajul de la Teatru Bacovia. Dar de fapt sunt trei oameni fără adăpost. FLORIN, o fată al cărui nume l-am uitat și un prieten mai în etate care pleca din Bacău.

“- Dormim aici…. în spate [magazinul Luceafărul]…pe unde putem” Deja simțeam frigul puternic. Pături, mâncare, fructe, ciorapi și mănuși….am mai discutat cu ei. Foarte amabili. Ne-ar fi arătat unde locuiau…dar trebuia sa mergem mai departe….cu siguranță vom reveni acolo.

GHEORGHE și el încerca să plece din Bacău la sora lui. Era murdar și zgribulit sub geaca lui destul de groasă. Ceaiul fierbinte l-a dezmorțit…dar noaptea se așternea destul de bine peste el și parcă alunga speranța. I-ar el se pierdea în negura nopţii pășind incert spre autogară.

De revelion am dat de nea CONSTANTIN. Azi nu era acasă. Dar patul era bine făcut și aranjat. I-am lăsat câteva sub plapomele lăsate de la vecini și am plecat…

Dar ce pot face aceste mici gustări la așa mare nevoie? Se conturează acel sentiment de neajutorare în fața ieșirilor ocazionale pentru distribuirea de alimente preparate si îmbrăcăminte…E nevoie de mult mai mult. Poate într-o bună zi, dacă ne ajută Dumnezeu va fi un centru de recuperare pentru cei care viața i-a adus pe muchie…

 

Album Complet